Primăria Municipiului Caracal anunță titularii cererilor depuse în vederea obținerii unei locuințe de tip ANL că în perioada 10.01.2025 – 31.01.2025, pot depune documentația solicitată mai jos, la sediul instituției din Caracal, Jud. Olt, str. Piața Victoriei, nr.8, la Biroul Registratură.
În cazul celor care au depus dosare în anii anteriori, aceștia trebuie să depună un nou dosar cu datele actualizate și complete.
Dosarul va cuprinde următoarele documente, ( după caz) :
Actele de identitate ale titularului cererii de locuință, membrilor familiei acestuia, precum și a persoanelor aflate în întreținerea acestuia – copie (B.I/C.I pentru persoanele peste 14 ani sau certificatele de naștere pentru copii);
Declarație autentică din care să rezulte că titularul cererii de locuință și membrii familiei acestuia – soț/soție, copii și/sau alte persoane aflate în întreținerea acestuia – nu au deținut și nu dețin o altă locuință în proprietate și/sau nu sunt beneficiarii unei alte locuințe cu chirie, proprietate de stat, proprietate a unității administrativ – teritoriale sau a unității în care își desfășoară activitatea în municipiul Caracal;
Contract de închiriere, încheiat pentru imobilul în care titularul cererii de locuință are calitatea de chiriaș, înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Caracal, până la data de 31.12.2024, din care să rezulte durata contractului și suprafața locuibilă – copie;
Actul de proprietate asupra imobilului, în care titularul cererii de locuință este tolerat, din care să rezulte suprafața locuibilă – copie;
Actele de identitate ale persoanelor care locuiesc în același imobil, în care titularul cererii de locuință este tolerat, dar care nu sunt membrii ai familiei acestuia – copie ( B.I./C.I. sau certificate de naștere pentru copii);
Certificat de căsătorie, în cazul în care titularul cererii este căsătorit – copie;
Adeverință de salarizare cu venitul net pe ultimele 12 luni de la locul de muncă, în original pentru toți membrii familiei care sunt salariați, însoțită de o copie după contractul/contractele de muncă – extras Revisal, precum și documente din care să rezulte veniturile nete, altele decât cele salariale (pensii, alocații, indemnizații, șomaj, etc.). Pentru cei care realizează venituri din activități independente – adeverință eliberată de A.N.A.F. Caracal pe ultimele 12 luni, iar pentru cei care nu realizează venituri declarație notarială;
Diplomă de studii și/sau de pregătire profesională – copie;
Certificat de încadrare într-o categorie de handicap al titularului, al membrilor familiei acestuia sau altor persoane aflate în întreținerea acestuia – copie ;
În cazul în care titularul cererii de locuință, membrii familiei acestuia sau alte persoane aflate în întreținerea acestuia, provin din case de ocrotire socială, va depune copie după documentul din care să rezulte acest fapt, semnat și ștampilat pentru conformitate cu originalul de către instituția care l-a emis;
În cazul în care titularul cererii de locuință, membrii familiei acestuia sau alte persoane aflate în întreținerea acestuia, au adoptat sau adoptă copii, va depune o copie după documentul din care să rezulte acest fapt – copie;
Notă:
În cazul în care adopția se află în curs, se va depune documentul prin care se atestă faptul că, unul sau mai mulți copii sunt dați în plasament precum și numărul dosarului aflat pe rolul instanței cu privire la aprobarea adopției;
În cazul în care titularul cererii de locuință provine din familii evacuate, din case naționalizate, va depune copie după documentul din care să rezulte faptul că a fost evacuat.
Comisia atenționează titularii să citească cu atenție cerințele de întocmire a documentelor pentru a evita situația în care un criteriu să nu fie punctat. Dacă pe parcursul procedurii de primire a dosarelor și de evaluare a acestora apar modificări legate de situația locativă sau de starea civilă, titularul are obligația să facă completările de rigoare.
Dosarul se depune la biroul Relații cu publicul, din cadrul Primăriei Municipiului Caracal, Piața Victoriei nr. 8, în zilele de luni până joi, între orele 8.00 – 16.30, iar vineri între orele 8.00 – 14.00, în perioada 10.01.2025 – 31.01.2025.
Criteriile de acces la o locuință ANL:
Titularul cererii trebuie să fie major și să aibă o vârstă de până la 35 de ani
Titularul și ceilalți membrii ai familiei trebuie să nu dețină și să nu fi deținut o altă locuință și să nu fie beneficiarul unei alte locuințe cu chirie, proprietate a Statului
Titularul trebuie să îți desfășoare activitatea în municipiul Caracal.
Titularul cererii are obligația ca anual să actualizeze dosarul în vederea obținerii unei locuinte de tip A.N.L.
Pentru mai multe detalii referitoare la criteriile de acces, vă rugăm consultați H.C.L. nr. 21/16.02.2022, privind aprobarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și în repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii, în municipiul Caracal și la Biroul Fond Locativ.