La 28 februarie sărbătorim Ziua Protecţiei Civile din România, dată la care, în anul 1933, Regele Carol al II-lea, prin “Înalt Decret Regal nr.468″, a aprobat Regulamentul apărării contra atacurilor aeriene, ca o necesitate a protejării populaţiei civile rezultată în urma efectelor devastatoare ale primului război mondial. Momentul este considerat drept actul de naştere al Protecţiei Civile, instituţie care, iniţial, purta denumirea de “Apărare Pasivă”. Din anul 2004 activitatea de protecţie civilă se desfăşoară la nivel naţional în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, iar la nivelul judeţului nostru în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “M.Basarab” al Judeţului Olt.
Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit legii, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor materiale şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate. La acest moment aniversar, gândurile tuturor se îndreaptă spre cei care, acţionând sub deviza “Cu viaţa mea, apăr viaţa”, se găsesc permanent în slujba cetăţenilor pentru a-i ocroti, salva şi ajuta. La mulţi ani!
Cu acestă ocazie prezentăm pentru informarea cetăţenilor materiale referitoare la măsuri ce trebuie respectate înainte, în timpul şi după producerea unui cutremur, respectiv înainte, în timpul şi după producerea unui incendiu, folosirea focului deschis, fumatul şi evacuarea în caz de incendiu
© 2022 Primaria Caracal