Peste 2000 de caracaleni s-au adunat astazi laolalta în spiritul unitații și solidaritații pentru sărbătoarea Zilei Naționale a României.
La ceremonia de depunere a coroanelor de la Monumentul Eroilor au participat alaturi de reprezentanți ai Primariei Municipiului Caracal și ai Consiliului Local, deputatul PSD Bogdan Mihuți, directorul general AFIR, Adrian Chesnoiu, reprezentanți ai unitaților militare din oraș și ai partenerilor NATO din Garnizoana Caracal.
” (…) Este un moment care ne amintește de forța solidaritații, de puterea credinței într-un viitor comun și de curajul celor care au scris cu fapta lor istoria acestei țari.
În aceasta zi, nu celebram doar o pagina din trecut, ci și valorile care ne definesc ca națiune: demnitatea, libertatea, responsabilitatea și respectul pentru aproapele nostru.
Caracalul are o moștenire culturala și istorica bogata, pe care o ducem mai departe cu mândrie. Suntem un oraș cu oameni harnici, talentați, cu spirit deschis și cu dorința constanta de a construi ceva durabil pentru generațiile viitoare.
Ca primar, sunt onorat sa va reprezint și sa lucrez alaturi de dumneavoastra pentru modernizarea orașului nostru. (…)
Astazi, la marea sarbatoare naționala, avem alături de noi militari din țari membre NATO dislocați în municipiul Caracal și Deveselu, care împartașesc cu noi de ceva timp, bucuria acestei sarbatori și carora le mulțumesc pentru participare și sprijin!
Sa privim spre viitor cu încredere, cu optimism și cu aceeași determinare pe care au avut-o cei care, la 1918, au crezut în destinul României unite!
În numele administrației publice locale, va transmit urarile mele cele mai calde de sanatate, prosperitate și armonie”, a spus Ion Doldurea, primarul Municipiului Caracal în discursul său.
Prezent la ceremonie, deputatul PSD, Bogdan Mihuți a declarat:
”Astazi, mai mult ca oricând, trebuie sa fim recunoscători pentru moștenirea primita, dar și sa ne unim ca România sa devina un spațiu mai incluziv și mai orientat spre viitor.
Ziua Naționala este un moment de responsabilizare, un moment în care ne întrebam nu doar ce au realizat generațiile trecute, ci și ce suntem dispuși sa realizam noi, astazi. Trecutul ne învața ca nu exista unitate fara respect și nu exista dezvoltare fara responsabilitate morala și civică.”














© 2022 Primaria Caracal